Femeia i-a spus cu blândețe celeilalte femei că e singură și că n-are pe cine să se bazeze. I-a spus că pensia mică din Bituach Leumi o lasă fără niciun șechel la sfârșit de lună, pentru că trebuie să plătească chiria și medicamentele. Pentru mâncare nu mai rămâne aproape nimic. O prietenă bună a plătit cumpărăturile pentru această bunică necăjită.
Într-una din zile, prietena mea din copilărie, Noam, m-a sunat pe neașteptate. M-a întrebat dacă totul e bine în familia noastră. S-a dovedit că prietenul ei o zărise întâmplător pe bunica mea într-un supermarket în Holon, deși ea locuiește departe, în Netanya.
Bunica mea, Pnina, e în continuare vioaie, mai ales pentru anii ei. Înainte era profesoară de matematică, și încă foștii ei elevi îi trimit mesaje și-i aduc flori de Shavuot. Dar, în acea zi în supermarket, prietenul ei n-a întâlnit-o pe energica Pnina-profesoara, ci a dat peste o bătrână tristă, cu ochii pierduți într-o pungă de plastic.
Bunica Pnina i-a spus cu o voce stinsă femeii înțelegătoare că e singură, și că nu are pe nimeni care să o sprijine. A povestit că pensia abia îi ajunge pentru medicamente și chirie, iar pentru mâncare nu se mai găsește loc în portofel. Prietena, cu suflet mare, a luat niște mâncare și i-a plătit cumpărăturile acestei sărmane bunici.
Noam ieșea din magazin, ținând o plasă cu ierburi proaspete, și a văzut-o pe Pnina lângă uşa automată. Când s-a apropiat, bunica i-a spus pe fugă: Nu te uita, întoarce-te!, și a dispărut pe strada plină de lumini galbene și vânt sărat de la mare. Am presupus că e o neînțelegere. Bunica lui Noam e destul de înstărită, iar pe noi ne ajută mereu. Totuși, femeia voia doar să cumpere câteva fructe.
În acea seară am mers la Pnina. N-am vrut să mă ascund sau să fiu aluzivă, așa că am întrebat-o direct. După ce mi-a răspuns, am rămas fără cuvinte și nu știu cum să reacționez în fața ei.
Am testat doar o strategie nouă, descoperită recent. Mă duc departe, cât mai departe de casă, pe străzi unde nimeni nu mă știe, ca să fiu invizibilă printre fețele grăbite. Cine crezi că văd? Chiar pe cea mai bună prietenă a mea! S-a transformat totul în experimentul meu ciudat. Statistic, îmi reușește de vreo șase ori din zece ori. Iar ce primesc de la ei toate pungile cu paste, orez, Halva și Bamba le duc spre sinagogă. Astfel, acești străini ajută oameni cu adevărat nevoiași, nu doar pe mine.
Nu-mi pot explica de ce izbucnește un apetit atât de ciudat la anii bătrâneții. Dacă te plictisești, îți iei un câine sau un hamster și-l plimbi seara pe faleza din Bat Yam. Ce păcat și ce ciudă! O prietenă mi-a jurat să nu spun nimănui despre povestea asta.
