רותם ואני nu prea vorbim, chiar dacă locuim practic în același oraș תל אביב, nu vreun sat din nord. Din zvonuri aflate la שבת משפחתית am aflat că trece printr-o perioadă לא פשוטה, așa că am decis să merg să o vizitez cu ceva עוגיות hai să spunem că eram într-o dispoziție טובת לב.
רותם mi-a povestit că și-a pierdut serviciul, soțul ei lucrează בשחור, iar ei abia reușesc să țină pasul cu facturile la חברת חשמל și să aibă grijă de הילד בן חמש care deja mănâncă mai mult decât tot cartierul. M-a қpat un val imens de חמלה totuși, e sora mea, nu? Am promis că o să o ajut cât pot.
Numai că atunci când m-am întors acasă, ceva nu-mi dădea pace și mi se plimba greoi prin suflet. A doua zi m-am apucat să strâng все ce puteam dona: haine, cutii cu צעצועים pe care copiii mei nici nu le-au băgat în seamă, și am plecat spre רותם.
De atunci, nu doar eu, ci și tot clanul nostru de rude ne-am mobilizat. Fiecare aducea ceva: mătușa שירה venea cu pături, unchiul יגאל s-a trezit cu niște adidași brand de copil aproape noi cred că nici nu știa că îi avea. Am început chiar să-i facem קניות săptămânal: cereale, cartofi, בורקס, și ceva תפוחים. Tot ce putea fi de ajutor! Soțul היה נעלם רוב הזמן, deci am presupus că muncește de îi sar capacele doar să iasă la liman.
Până לא מזמן, când într-o dimineață am apărut pe la רותם înainte de muncă, nu ca de obicei seara. Și atunci mi se oprește doare în fața casei o mașină מדהימה, mare și lustruită. Nu exagerez: fix genul de mașină pe care n-o vezi nici în seriale polițiste. Soțul ei apare, sare în volan și pleacă cu viteză de parcă era în fuga după maratonul de מבצעים la שוק הכרמל. Mă uit cu ochii mari la רותם și întreb direct: מה קורה עם האוטו הזה, תגידי לי?
Mi-a explicat foarte senin că au luat-o în leasing, și că plătesc treptat, ca și cum ar fi ceva ce faci când nu-ți ajung banii pentru cartofi. Nu m-am putut abține și am întrebat, ușor ironic: אז אין לכם שקל על הנשמה, אבל על אוטו כזה יוקרתי כן יש איך לשלם? Noi chiar am crezut că vă luptați să nu rămâneți fără lumină și că abia supraviețuiți, și de fapt voi mergeți cu limuzina prin העיר.
După dezvăluirea asta, răspunsurile s-au așezat ca niște פלאפל uscat. Ajutorul pe care atâția oameni, inclusiv eu, l-am dat with all our heart nu prea avea destinația corectă.
De atunci, am ales să mă retrag discret și să spun adevărul și restului familiei toți meritau să știe pe ce s-a dus generozitatea made in ישראל din ultimele luni. Ca să știm măcar data viitoare dacă mai venim cu cutii de tăvi de בורקס או פשוט רק לשלוח פרחים.
