Totul părea în regulă. Potrivit ecografiei, bebelușul era sănătos. Dar nașterea a fost dificilă. S-a născut o fetiță, însă a venit cu probleme mari. Atât de mari încât medicii au început să-mi spună să o las în grija statului.
Fetița mea stătea într-un incubator. Când soțul meu, Erez, a venit să mă vadă în spital la Tel Aviv, medicul i-a spus că s-ar putea ca micuța să nu supraviețuiască și chiar dacă va trăi, va fi o povară fără sfârșit. Erez a stat mult pe gânduri și, în cele din urmă, a hotărât că e mai bine să o lase, să nu-și strice viața. Eu nu am spus nimic, eram cu moralul la pământ.
Chiar înainte să fiu externată, am găsit curajul să spun: nu renunț la fiica mea. Imediat ce i-am comunicat decizia lui Erez, și-a strâns lucrurile și a plecat din apartamentul nostru mic din Holon. M-am întors acasă cu bebelușa, într-un apartament gol. Am rămas singură, fără sprijin, dar hotărâtă să lupt pentru Aluma, fica mea.
Am umblat din spital în spital, de la medic la medic, încercând orice șansă și obținând fiecare ajutor posibil. Minunea a fost că a funcționat. În tot acest timp, am primit susținere de la alte mame care, la rândul lor, aveau copii bolnavi. Ne legam și ne încurajam reciproc prin grupurile de WhatsApp și întâlnirile din spital.
Într-o zi, la Rambam, am întâlnit un bărbat pe nume Doron. Mi-a povestit viața lui soția sa îl lăsase pentru altcineva, nu aveau copii, iar el își petrecea zilele singur, fără familie. S-a uitat la Aluma cu atâta blândețe încât m-au podidit lacrimile. M-a ajutat cu sfaturi, cu cunoștințele lui despre sistemul medical și chiar financiar, dându-mi shekeli când aveam nevoie.
Am devenit atât de apropiați, încât la un moment dat nu ne-am mai despărțit. Ne-am căsătorit într-o ceremonie simplă, la Ierusalim. Astăzi, Aluma este aproape complet sănătoasă și familia noastră e mai mare: avem și un băiat, pe nume Nadav.
Privind înapoi, am înțeles că atunci când crezi din toată inima și nu renunți, chiar dacă ești singur și totul pare pierdut, viața poate aduce miracole neașteptate. Am învățat că în Israelul nostru mic, chiar și străinii pot deveni familie și că fiecare zi merită trăită cu speranță.
