Eu și soțul meu, Avner, deja ne împăcasem cu gândul că nu vom avea copii. Zece ani au trecut de la nuntă și fiecare vizită la medic, fiecare rugăciune spusă la zidul de la Kotel, se adunau peste inima noastră ca praful în deșert. Apoi, exact când nu mai îndrăzneam să sper, am aflat că sunt însărcinată.
Soacra mea, Malka, nu a ratat nicio ocazie să râdă de mine în fața rudelor mele. Nu cred că voi avea nepoți de la fiul meu, că nora mea e stearpă! Obișnuia să spună asta la fiecare masă de Shabbat, cu ochii umezi de neîmplinire, de parcă dorința ei era o rană adâncă, iar vina doar a mea. Avea însă o nepoată fetița fiului ei mai mare, Tamar. De multe ori mi-a fost greu să o ascult, dar nu aveam de ales.
Îl iubesc pe Avner din tot sufletul. El a fost mereu stânca mea, umărul pe care am plâns nopți la rând, când bucățile de vis se spărgeau în tăcere. Împreună am tras speranță din fiecare drum la spitalul Ichilov, din fiecare strângere de mână la apus pe malul Mediteranei. Iar acum, minunea s-a întâmplat sunt însărcinată!
Nepoata soacrei mele a născut anul trecut o fetiță, pe Sheli, iar eu, cu patru luni în urmă, am adus pe lume un băiat, pe Noam. Niciun medic nu ne-a putut spune de ce am așteptat atât, niciun rabin nu a știut să răspundă rugăciunilor noastre. Parcă Dumnezeu s-a gândit să ne pună la încercare credința și răbdarea.
După nașterea strănepoatei și a fiului meu, Malka a început să se poarte de parcă băiatul meu nici nu ar exista. Pe Sheli, strănepoata, o răsfață cu rochițe de la branduri din Tel Aviv, jucării scumpe aduse de la Ierusalim, chiar și brățări de aur cu numele ei gravat. Noam, însă, de parcă nu ar fi atins niciodată așteptarea bunicii. Nu i-a cumpărat nimic, nu l-a ținut nici măcar o dată în brațe.
La fiecare reuniune de familie la masa festivă, toți vorbesc numai despre Sheli: cum a crescut, ce cuvinte noi a spus în ebraică, câți dinți a făcut. Pe Noam parcă nici nu-l observă nimeni. Senzația e ca și cum soacra mea a uitat cât ne-a chinuit cu cuvinte grele ani în șir și, acum că Dumnezeu ne-a trimis darul pe care l-am așteptat, inima ei a rămas închisă.
Nu înțeleg poziția Malcăi. Zece ani m-a învinovățit pentru că nu am dat familiei lor un copil, spunea mereu că toate femeile ei rămân însărcinate repede, că așa e la noi, la evrei. Dar când minunea s-a întâmplat, fiul nostru nu îi aduce nicio bucurie. Pe Sheli o răsfață cu shekeli, cadouri și atenție, iar pe băiatul meu nici nu vrea să-l privească. Mă uit la Noam în brațele lui Avner și mă rog în fiecare zi să nu simtă niciodată această nedreptate.
