După ce am terminat universitatea, Miriam s-a angajat într-o companie de IT în Tel Aviv, unde era o echipă unită și prietenoasă. Odată cu venirea ei, atmosfera a devenit și mai caldă, și oamenii au început să lucreze cu mai multă pasiune. Miriam era o fată cu adevărat specială, mereu zâmbitoare și cu o energie care te făcea să te simți ca acasă. Când stăteam de vorbă cu ea la pauza de cafea, era imposibil să nu simți încredere. S-a mutat aproape de birou, într-un bloc modern din centrul orașului, cu vedere spre piața Dizengoff.
Yoav, colegul meu, a prins repede drag de ea. Când a aflat că Miriam are o garsonieră a ei, parcă i s-au luminat ochii. Yoav avea aproape 30 de ani și nu reușise să strângă mare lucru în viață. Obişnuia să se plângă mereu că trebuie să vină de la Kfar Saba la muncă, că e greu, că face naveta, iar serile era mereu trist că trebuie iar să plece înapoi. Rar ajungea acasă: fetele îl invitau la ele, iar el nu refuza niciodată. Dar Miriam? Parcă era desprinsă din poveşti. Nu i se putea găsi nicio greşeală, nici în caracter, nici în înfăţişare. Yoav s-a lipit de ea trei ani ca de halva.
Miriam mergea des în delegaţii prin lume, adunând shekeli frumoşi, dar Yoav student etern, se plângea că nu e în formă, că nu prea îi merge cu sănătatea. Ajungeau des la doctori, iar ideea unui copil părea mereu prea îndepărtată. De nuntă nu s-a pomenit niciodată. Uneori, şeful povestea despre nepotul lui, care a cerut-o de soție pe iubita lui, iar înainte de nuntă au aflat că ea are cancer în stadiu avansat. S-au căsătorit totuși, iar bărbatul, tânăr și plin de speranță, a avut grijă de ea până la final…
Trei ani au trecut așa. La un moment dat, Miriam și-a dat seama: “El locuieşte în apartamentul meu, banii vin de la mine, și niciun cuvânt despre căsătorie.” Așa că i-a spus lui Yoav ce simte. Drept reacţie, el i-a cumpărat un inel de argint de la Carmel Market și a anunțat “logodna”. După încă o deplasare la Ierusalim, Miriam s-a întors acasă şi Yoav i-a spus: “Nu pot să mă însor. Sunt prea responsabil ca să iau viitorul altcuiva în mâinile mele Păstrează inelul, să ai o amintire a iubirii noastre.” Miriam a fost șocată. Nu se aștepta la un astfel de “cadou” din partea celui drag.
Şeful, obosit de starea ei, a trimis-o urgent într-o delegaţie la Haifa şi i-a înmânat bilet la Teatrul Municipal. I-a spus: “Dacă nu mergi, să nu te mai întorci la birou.” În acea seară la teatru, Miriam s-a întâlnit cu verișorul văduv al șefului. Au stat alături la spectacol şi, în zilele următoare, au început să petreacă tot mai mult timp împreună. Miriam a rămas însărcinată şi amândoi au fost în culmea fericirii. Nunta au făcut-o imediat, aşa cum merită orice femeie, ca o adevărată prinţesă evreică.
Au trecut zece ani de atunci. Azi, au doi băieţi și deja vorbesc despre al treilea copil. Nu contează dacă va fi băiat sau fată cel mai important este să fie sănătos. Familia lor e puternică şi fericită, cu multe seri petrecute cu prietenii, cu ieșiri la mare și mese în familie.
Iar Yoav? Nici acum nu știe ce vrea de la viață. Crede că familia e o distracție prea costisitoare și n-a fost gata niciodată să-şi asume responsabilitate pentru destinul altcuiva. După ce a terminat de plătit ratele la maşină, a dat avans pentru un laptop nou. Toți colegii au aflat imediat, mare știre a fost! Nu se știe dacă și cu laptopul va termina ratele prea curând…
Uitându-mă în urmă, înțeleg că relațiile sănătoase nu se bazează pe ce primești, ci pe ce dăruiești. Responsabilitatea şi curajul merg mână în mână cu adevărata fericire.
